Meditaţia pentru începatori

Meditatia înseamna:
• Sa va pastrati mintea calma
• Sa va pastrati linistea interioara si puterea de concentrare fara efort
• Sa dobânditi o constiinta superioara a lumii care va înconjoara
• Sa traiti prezentul, fara grija trecutului sau a viitorului
• O calatorie frumoasa, plina de inspiratie si aspiratie, nu doar o destinatie

Meditatia NU înseamna:

• Sa adormi
• Sa intri în transa mediumica
• Sa te rupi de realitate devenind lunatic
• Sa te identifici cu diferite gânduri si sa uiti cine si unde esti, sau ce faci acolo

Efecte benefice ale meditatiei:

• Scaderea stresului, a tensiunii, eliminarea depresiei, a anxietatii
• Echilibrarea planului afectiv
• Întarirea sistemului imunitar, o sanatate mult mai buna
• Simtul unitatii cu tot ceea ce exista, concentrarea si încrederea în sine mult marite
• Liniste si libertate mentala, optimism
• Sentimentul integrarii spirituale în armonia Creatiei.

Meditatia poate fi practicata  sezand cu picioarele sprijinite pe podea, in lotus daca este confortabil, intins pe spate dar exista riscul sa adormiti..etc) oricum cu timpul veti simti in mod natural care este pozitia potrivita si tot ce va este necesar.

Închideti ochii, eliminati pe cât posibil orice fel de gânduri, preocupari interioare, ale voastre sau ale altora. Deveniti constienti de corpul vostru. Constientizati contactul corpului cu suprafata pe care sunteti asezati. Fiti atenti la modul în care mâinile se odihnesc, la pozitia si greutatea corpului, la respiratie, puls, etc.  O muzica relaxanta instrumentala va poate fi de ajutor. De asemenea se gasesc melodii instrumentale cu sunete din natura care va pot ajuta in relaxare. Este indicat sa va alegeti dinaintea inceperii meditatiei muzica potrivita pentru ca anumite vibratii va pot deranja. Relaxati-va gradat, începând cu piciorul stâng, de jos în sus, apoi piciorul drept, bratul stâng, bratul drept, trunchiul, global, de jos în sus, gâtul, capul. Focalizati-va acum atentia asupra procesului respiratiei. Observati îndeaproape ritmul respiratiei, simtind cum aerul si energia adusa de el intra si ies din corpul vostru. Constientizati acest proces divin prin care energia patrunde în corpul vostru si va mentine în viata. Simtiti miracolul respiratiei.

Odata concentrarea mentinuta si aprofundata, ea devine meditatie. Aceasta va va purta apoi din ce în ce mai mult în adâncul fiintei voastre. În practica meditatiei este necesar sa fiti cât mai constienti, sa aveti o stare de “martor”. Martorul tacut din voi care priveste prin ochii vostri cât timp sunteti în starea de veghe, este cel care observa visele si meditatia. Treceti acum la o noua etapa. Fiti foarte atenti asupra oricarui gând care va apare în minte. De unde a venit noul gând? Ce anume v-a adus el în fiinta? Cum v-a transformat? Unde se duce el când dispare din mintea voastra? Cine este cel care analizeaza acest gând? Totusi exista un “eu” care observa totul. El este singurul care exista cu adevarat si care a existat dintotdeauna înlauntrul vostru, nedescoperit.

Aceea este adevarata stare a meditatiei. În acea stare puteti sa renuntati la punctul de concentrare si sa va bucurati din plin de meditatie.

Meditatia ne poate aduce mai aproape de Dumnezeu, oferindu-ne accesul la starea de gratie de a ne trezi spiritual. Unele dintre fenomenele pe care le puteti experimenta în timpul meditatiei sunt: vibratii spontane în diferite zone ale corpului, viziunea unor culori minunate care nu pot fi vazute în starea de veghe, experiente auditive (sunete armonioase), imagini de vis (dintre care unele purtând simboluri importante si care va pot purta catre alte lumi, în afara de lumea fizica în care traiti), un sentiment de caldura si relaxare în zona inimii, miscari spontane ale corpului,
sentimente de adânca fericire si pace, estomparea unor simtaminte nedorite si atenuarea tensiunii din muschi.

De ce recurgem la meditaţie

Meditatia este metoda de a merge in interior, pentru a intra intr-o stare de constienta care este mai profunda decat gandirea. Meditatia nu este doar un moment de pace si liniste, desi ambele sunt necesare. Te intorci la Sursa. Creeaza-ti obiceiul de a petrece o perioada de timp in solitudine, preferabil dimineata si seara, in care sa inchizi ochii si sa mergi in interior. Exista numeroase forme de meditatie. O meditatie simpla, dar eficienta, este cea in inima.

Aseaza-te in liniste un moment, indreptandu-ti atentia spre inima- la mijlocul pieptului, sub stern. Cand te-ai linistit, repeta cuvantul „pace” si observa cum influenta lui radiaza in afara trupului, in toate directiile. Fa aceasta de trei ori si apoi rosteste cuvantul „fericire” in acelasi mod. Repeta-l de trei ori, dupa aceea treci la „armonie”, „bucurie” si „iubire”. Pentru meditatiile mai lungi, poti folosi aceste cuvinte cat de mult timp doresti. Incepe cu o sedinta de cinci minute si urca, putin cate putin, pana la o jumatate de ora.  Dupa fiecare mediatie stai in tacere, cu ochii inchisi, cateva minute si apreciaza simplitatea constientei linistite. Meditatia iti aduce mintea intr-un contact mai apropiat cu sursa ei, insa deciziile trebuie luate si alegerile facute in afara meditatiei.  Pentru a mentine legatura cu sursa, trebuie sa ramai acordat. 

Daca esti constient, sufletul poate intra in legatura cu tine oricand, nu doar atunci cand stai cu ochii inchisi. Cand cineva spune: „Imi intreb sufletul ce este cel mai bine sa fac” , sau „Actionez din instinct”, sau „Intuitiv stiu ce e cel mai bine pentru mine”, el exprima acordarea la sursa.

Este necesar sa-ti gasesti propriul mod de concentrare. Procesul este personal. Totusi este de mare ajutor sa stii caror semnale sa le dai mai putina atentie.  Orice impuls de a te apara nu vine din sinele adevarat. Emotiile negative care tulbura mintea nu vin de la suflet- si nici vreun raspuns care calculeaza ce va obtine „eu, pentru mine, al meu”. Constienta sufletului este clara si pura;  sentimentul ca e bine ce face este detasat, aproape impersonal. Sufletul nu-ti cere sa fii vesel, optimist si pozitiv tot timpul.  El iti cere sa fii cat mai firesc cu putinta la nivel spiritual – care e temelia intregii realitati.

Lumina are forta de a umple vidul afectat de intuneric. Vindecarea insasi are loc in doua faze- eliberarea energiei suferintei, apoi inlocuirea ei cu energia sufletului. Este un proces bland, foarte asemanator cu a urma un fir calauzitor, care te conduce pas cu pas. Ceea ce incepe ca o simpla aluzie despre o noua putere, va creste. Sinele tau adevarat este intotdeauna dispus sa primeasca orice incercare, sa gaseasca orice raspuns si sa-ti arate calea de iesire din orice dilema. Ceea ce conteaza cu adevarat este legatura ta cu acest sine adevarat.

In frica si izolare, sufletul tau pare a se afla la distanta, fara nici o putere. Insa aceasta este o perceptie nascuta din urmarea si ascultarea ego-ului, ceea ce am facut cu totii. Daca faci o pauza sa asculti vocea sufletului- acolo unde ego-ul tace – vei surprins de puterea pe care o ai sub comanda ta, oricat de mult timp a fost ea trecuta cu vederea. Nicio alta descoperire in viata nu aduce atata fericire ca redobandirea sinelui adevarat.  Singurul eveniment comparabil este atunci cand te indragostesti, insa acesta este temporar si depinde de o alta persoana, cea iubita. Sinele tau adevarat este etern si nu depinde de nimeni altcineva, decat de tine. Atunci cand se spune ca suferinta innobileaza o persoana, aceasta inseamna ca sub impulsul crizei, vechile obiceiuri si perceptii sunt eliminate. Necunoscutul se face simtit si, daca te deschizi spre el, semnificatia sufletului se reveleaza ca un adevar pe care, inainte de a incepe criza, nici nu l-ai fi banuit.

Transfer de energie

Mie mi s-a întâmplat, şi nu de puţine ori, să stau de vorbă cu prieteni sau pur şi simplu cu oameni din jurul meu şi să mă trezesc cu un transfer de energie negativă, care nu este a mea, ci a problemelor celorlalţi, energie care pe mine mă secătuieşte de puteri şi apoi mă macină. Cam aşa păţesc de fiecare dată când vreau să ajut pe cineva şi să-l uşurez de povară, nefăcând altceva decât să-i ascult povestea şi să-mi îndrept către el gândurile bune, mă trezesc transferându-mi mie neintenţionat energia apăsătoare.

Datorită puternicelor proprietăţi electromagnetice ale aurei, în mod constant dai şi primeşti energie. Un transfer de energie poate avea loc de fiecare dată când intri în contact cu o altă persoană. Poţi să transmiţi din propria ta energie (aspectul electric) sau să primeşti din energia altcuiva (aspectul magnetic). Cu cât sunt mai multe persoanele cu care vii în contact, cu atât mai important este schimbul de energie.

Cu siguranţă şi tu ai cunoscut persoane a căror prezenţă este ca un burete de energie. Vorbind cu ei, prin telefon sau faţă în faţă, te simţi vlăguit şi chiar stors de puteri. Când persoana părăseşte camera sau inchide telefonul, ai parcă senzaţia unui gol în stomac. Trebuie de ştiut însă că acest gen de schimb energetic este foarte nesănătos. Ceea ce experimentezi în astfel de momente este fenomenul de absorbire a energiei din propria ta aura.

Există persoane care absorb energia celorlalţi, de cele mai multe ori aceasta se întamplă în mod inconştient. Mulţi din ei folosesc energia ta pentru a-şi suplimenta energia lor proprie, mai degrabă să şi-o construiască. Singurul lucru pe care îl constată aceste persoane este că după ce vorbesc cu tine sau te văd, se simt mai bine. Totuşi, aceasta nu le dă dreptul să­ îşi însuşească energia ta, de aceea trebuie ca tu să nu permiţi ca acest lucru să se întâmple.

Dacă nu eşti atent, la sfârşitul zilei le poţi trezi cu acumulari enorme de rămăşiţe energetice, iar aceste acumulari dezordonate îţi vor da sentimentul de epuizare, şi te trezeşti cu tot felul de idei, gânduri şi sentimente stranii care te asaltează şi­ te macină, în realitate, aceste trăiri s-ar putea să nu aibă nimic de-a face cu tine însuţi, fiind mai degrabă rezultatul energiei acumulate prin contactul cu cei din jur, în cursul zilei.

După fiecare experienţă de acest gen trebuie să mă supun eu unei cure de "detoxifiere energetică" şi să-mi adun propria energie la locul ei. Să ştii însă că doar tu însuţi eşti în stare să controlezi şi să hotărăşti dacă vrei sau nu să-ţi împărtăşeşti propria energie cu cineva. Una din cele mai simple metode este să închizi circuitul de energie. Există curente de energie care plutesc prin şi în jurul corpului tău, în câmpul auric. Ai capacitatea de a inchide aceste trasee, astfel încât energia poate circula numai prin corpul tău şi în interiorul câmpului tău auric, în acest fel împiedici absorbirea energiilor tale din aură şi eviţi invadarea aurei tale de către influenţe exterioare.

O problemă poate fi rezolvată atunci când cel care o are este conştient de ea şi este dispus să îşi canalizeze energia spre rezolvare şi nu spre transferarea problemei către cei din jur. Cu toţii avem probleme, însă nu reuşim de fiecare dată să le rezolvăm şi atunci doar povestindu-le sau ascultându-le le preluăm şi le predăm involuntar crezând că am scăpat de ele. Ştiu care este problema mea, o conştientizez, îi pun punct şi apoi o rezolv. Acesta este cel mai convenabil traseu pentru fiecare dintre noi.

Sfaturi utile

ELIMINĂ ACNEEA

Acneea îţi dă mari bătăi de cap, dacă eşti adolescentă, iar uneori poate crea probleme chiar şi femeilor ajunse la maturitate. Pe lângă aspectul neplăcut şi inestetic, coşurile pot fi şi dureroase. Cauzele care determină apariţia acneei pot fi interne sau externe. De cele mai multe ori factorii externi trebuie luați în calcul atunci când te lupți cu coșurile. Pentru a scăpa de aceste probleme extrem de neplăcute, trebuie să consulţi un dermatolog, apoi să mergi periodic la cosmeticiană, dar numai după ce ai acceptul dermatologului. Acum că ai făcut primii paşi în a avea un ten fără probleme, trebuie să renunţi la câteva obiceiuri.

Evită să îţi atingi faţa

Mâinile tale sunt o adevărată bombă cu microbi sau bacterii. Indiferent pe ce pui mâna, trebuie să încerci să te speli ori de câte ori ai ocazia. Dacă nu eşti permanent lângă robinet şi săpun, poţi purta în geantă şerveţele umede cu efect antimicrobian, sau poţi folosi gelurile de curăţare. Fiecare lucru pe care îl atingi cu mâinile are pe suprafaţa lui colecţii întregi de germeni.

Nu lăsa părul liber
Părul este o sursă de probleme pentru ten, mai ales dacă este vorba despre un ten sensibil, care are tendinţă acneică. Indiferent cât de curat ar fi, nu are ce căuta pe faţă. De cele mai multe ori persoanele care au probleme cu tenul au părul gras sau cu tendinţe de îngrăşare. Faţa trebuie să fie cât mai liberă, să respire!

Prosop doar pentru faţă
Nu este bine să te ştergi pe faţă cu acelaşi prosop pe care îl foloseşti pentru a te şterge pe mâini sau pe corp. Prosoapele de la baie sunt curate doar la prima lor întrebuințare. Este foarte important ca atunci când pielea este afectată, prosoapele să fie schimbate zilnic şi spălate cu apă fierbinte. Nu freca niciodată faţa cu prosopul, doar tamponează ușor!

Nu mânca gras, prăjit sau condimentat

Tot ceea ce mănânci are efect asupra tenului. Pentru a scăpa de coşuri, trebuie să eviţi alimentele grase, carnea prăjită sau condimentele. Alternativa sănătoasă sunt legumele, fructele şi consumul a doi litri de lichide neacidulate pe zi. Astfel, organismul tău va elimina toxinele.

Nu uita de mişcare
Mişcarea fizică ajută la buna oxigenare a ţesuturilor şi la buna funcţionare a acestora. Dacă faci mișcare, organele tale funcţionează mai bine, iar sângele ajunge la toate celulele, ceea ce face ca aportul de oxigen şi nutrienţi să fie îmbunătăţit.

(O. B.)

Tiparele minţii noastre

Ni se întâmplă tuturor de multe ori să aruncăm o privire scurtă asupra vieţii şi imediat avem tendinţa să separăm părţile bune, frumoase, plăcute de cele mai puţin frumoase, supărătoare, deranjante, triste. O facem mereu, în fiecare clipă a vieţii: catalogăm lucrurile ca fiind bune-rele, plăcute-neplăcute, frumoase-urâte şi lista continuă până la infinit.

Se ştie însă că totul are o natură duală, aşa cum nu există frumos fără urât, aşa nu există nici bine fără rău. Binele e o noţiune abstractă a minţii noastre. Mereu aud în jurul meu „asta este bine” sau „asta nu este bine”. Stau şi mă gândesc: în funcţie de ce se fac clasificările acestea, aceste tipare ale minţii? Singurul care se apropie de adevăr este sufletul-inima... simţi când „ceva este bine”.

Doar când sufletul este într-o linişte deplină poate discerne cu exactitate binele de rău. Totuşi, când omul şi-a găsit liniştea nu-l mai poate deranja nimic exterior, prin urmare, nu mai cataloghează în termenii minţii sale şi astfel nu mai vede separare între „bine” şi „rău”, aceste două noţiuni abstracte, opuse ca însemnătate, inexistente una fără alta.

Cu cât filtrăm mai puţin cu ajutorul minţii şi o facem mai mult prin intermediul sufletului, cu atât aceste noţiuni pur mentale se dizolvă, îşi pierd forma, nu-şi mai au rostul. „Binele” este reprezentat de lucruri înălţătoare, pline de compasiune şi iubire. „Răul”, pe de altă parte, este perceput drept suferinţă, frică, ură. Ambele sunt extreme, dar între ele ce mai există? Mai puţin bine sau mai puţin rău? Nu, extremele acestea nu există nici ele, sunt limitări ale minţii. Acest rău pe care îl experimentezi în această viaţă este un dar divin pentru tine.

Priveşti totul cum îţi convine, pe perioade scurte de timp, de regulă cât ţine o anumită fericire/problemă. Dacă îţi măreşti viziunea, ai să observi treptat că nimic nu a fost rău niciodată în viaţa ta. Fiecare moment din viaţa ta a fost un dar divin de nepreţuit. Fiecare gură de aer pe care ai luat-o, fiecare gând, fiecare sentiment a fost un dar ceresc. Abia când începi să vezi totul ca un întreg, abia când nu mai filtrezi, nu mai judeci ceva ca fiind bine sau rău, abia atunci poţi vedea viaţa aşa cum este: ca o minune.

Dualitatea lucrurilor este o lege a universului. Binele şi răul, întunericul şi lumina sunt doar feţele aceluiaşi diamant. Contează doar unghiul din care îl priveşti, intensitatea luminii care se reflectă şi cât de mult îţi place să priveşti, câtă atenţie acorzi. Astfel, cum fiecare om vede altceva la un diamant, dar totuşi toţi văd acelaşi lucru, aşa şi aceşti doi termeni abstracţi, până la urmă - binele şi răul - sunt doar sclipirile, respectiv umbrele pe care le face acelaşi întreg. Cum mai poţi vedea acea sclipire orbitoare, parcă de pe altă lume a diamantului, dacă nu îi poţi vedea şi umbra?

Dependenţa de iubire

Am tot încercat în ultima vreme să îmi dau seama cum se traduce dependenţa de iubire şi nu mi-a plăcut foarte tare când am început să sap şi să caut. Uneori, dragostea ne face să ne simţim bine, iar alteori rău, adesea fără să ştim de ce, însă o mare parte din noi am simţit ambele gusturi. A fi implicat într-o relaţie care se zbate pentru a supravieţui seamănă cu o răceala care nu se mai sfârşeşte sau cu o migrenă paralizantă. Iar atunci când ne îmbolnăvim, nu mai suntem noi înşine. Când ataşamentul se proiectează asupra unei persoane, aceasta poate duce la o iubire adictiva.

Aproape toţi avem tendinţe adictive. Trăim într-o lume care ne oferă sute de experienţe necunoscute, într-o societate care continuă să cheltuiască mulţi bani pentru încurajarea şi răspândirea adicţilor, înconjuraţi de informaţii pe care nu le putem asimila şi procesa, auzind zilnic ştiri ameninţătoare.

În acest calvar, se presupune că trebuie să avem relaţii de iubire satisfăcătoare, dacă nu perfecte. Acestea trebuie să compenseze, să ne elibereze de stresul cotidian şi să ne facă buni la munca. Totuşi, datorită condiţiei umane, nu ne bucuram de o iubire înţeleaptă, mai degrabă existăm în durere şi suferinţă, inconştienţi de problemele noastre relaţionale.

Clinicienii au constatat ca o adictie cumuleaza trei elemente: perseverenta intr-un anumit fel de comportament, obsesia sau preocuparea, si un sentiment de pierdere a controlului. Orice drog sau activitate, inclusiv dragostea, care implica aceste trei senzatii – excitatie, satietate si fantasmare – produce alterari in chimismul cerebral. Nevoia noastra de iubire este legitima. Insa, atunci cand, pentru a o satisface, alocam timpul si atentia cuvenita altor aspecte importante ale vietii, aceasta nevoie devine adictie. Atributele unei relatii de iubire nesanatoase sunt: obsesiv, distructiv, excesiv, compulsiv, atasat de si dependent.

Relatiile de iubire nu sunt alcatuite numai din trasaturi adictive sau elemente de apartenenta acceptabila, caci exista intr-o relatie atat dependente sanatoase cat si de cele nesanatoase. Identificarea si apoi eliminarea elementelor adictive nesanatoase din viata amoroasa pentru a le inlocui cu iubirea sanatoasa poate fi considerata o etapa a maturitatii psihologice.

Iubirea adictiva inseamna dependenta de cineva exterior sinelui care sa raspunda unor nevoi nesatisfacute, de a evita temeri sau suferinta emotionala, de a rezolva probleme si a mentine echilibrul.
Paradoxal, aceasta iubire se naste din incercarea de a tine viata sub control, tentativa soldata cu pierderea controlului prin atribuirea unei puteri personale altcuiva decat propriei fiinte. In incercarea de a ne satisface foamea noastra tot mai mare de siguranta, de senzational, de putere, de apartenenta si de sens al vietii, iubirea adictiva este concomitent o forma de pasivitate: nu ne rezolvam singuri problemele, ci incercam sa complotam cu altii, astfel incat sa aiba grija de noi si de problemele noastre iar in schimb, ne ocupam de altii, cu pretul propriilor emotii sau cautam sa-i controlam pentru a ne satisface nevoile pe seama lor.

Asteptand ca altii sa ne elibereze de temerile, durerea sau disconfortul resimtite, toleram sau impunem comportamente abuzive. Iar aceste persoane importante din viata noastra de care ne agatam pot fi: copii, parinti, prieteni, sefi, sot sau sotie, iubit sau iubita. Iar in cazul fanteziilor romantice sau al compulsiei sexuale, acel cineva este o persoana pe care nici macar nu o cunoastem personal. Dependenta de iubire nu include neaparat o componenta romantica sau sexuala, dar cand se intampla, miza este foarte mare.

Germenii psihologici ai iubirii adictive, ai fanteziilor romantice si dependentei de sex apar timpuriu in viata, atunci cand suntem supusi de catre cei pe care ii iubim unor abuzuri fatise sau voalate. Ceea ce incepe ca dependenta sanatoasa devine nesanatoasa. Neurochimia iubirii poate deveni un drog la fel de puternic si greu de abandonat ca alcoolul sau cocaina.

Iubirea romantica adictiva
Acest tip de iubire adictiva se manifesta atunci, cand obiectul iubirii este unul romantic. Persoana asupra careia se face fixatia poate fi un partener romantic sau doar o fantasma. Relatia poate fi elaborata, asemanatoare cu intriga unui roman de dragoste sau plina de euforia unei povesti de iubire ametitoare. Navala sentimentelor este specifica fazei de atractie dintr-o poveste de iubire iar starea este denumita limerenta – dupa drogul ce poate substitui intimitatea reala. Diverse seriale de televiziune, din categoria telenovelelor, invata copiii si adolescentii modele nesanatoase de iubire.

Cautarea acestei emotii intense poate deveni ea insasi o adictie, manifestandu-se adesea prin urmarirea obsesiva a obiectului iubirii romantice de catre persoana obsedata care incearca sa se identifice in totalitate cu relatia romantica, reala sau imaginara. In varianta adictiva, apar frecvent legaturi melodramatice intre victima si agresor sau elemente desadomasochism si comportamente bizare.

Iubirea sexuala adictiva
O iubire sexuala normala deformata, refulata sau interzisa prin constrangeri religioase sau familiale, poate duce la adictie sexuala. Netratat, comportamentul sexual obsesiv-compulsiv cauzeaza suferinta si disperare individului, familiei si partenerului acestuia. Cultura in care traim promoveaza sexul drept drogul de referinta si neaga aspectul patologic al comportamentului sexual scapat de sub control, il incurajeaza pe cel dependent de sex sa deformeze realitatea, ignorandu-si problema si dand vina pe altii. Exploatarea sexuala de catre oamenii in pozitii de forta devine contagioasa. Pretul platit nu se masoara numai in bani, caci ele afecteaza si structura mecanismelor spirituale, emotionale si relationale.

Sexul nu poate fi considerat “bun” sau “rau”, ci comportamentele asociate sexului sunt cele care indica prezenta unei adictii. Relatii nereciproce, exclusiv carnale, nesatisfacatoare, bazate pe rusine sau teama, sunt indicii ale adictiei sexuale. Studiile, prezinta originile adictiei sexuale la dependentii de sex ca fiind persoane care au suferit in copilarie abuzuri emotionale, abuzuri sexuale, abuzuri fizice. Traumele traite la varste fragede genereaza credinte profunde care devin la adult, principii de organizare a relatiilor umane. Dependentul de sex trebuie mai intai sa-si vindece ranile, sa-si recapete increderea in oameni, pentru a trai experienta iubirii si sexualitatii sanatoase.

Iubirea dependenta
Relatiile de dragoste de la maturitate isi au adesea sursa in relatii de iubire vechi – in special in legaturile cu parintii din copilarie. Dragostea nu inseamna numai atractie sexuala, poveste de iubire si compatibilitate relationala. In sistemul familial, chiar daca incestul fizic nu are niciodata loc, consecintele psihologice pentru copil se pot dovedi mai tarziu la fel de grave. In lucrarile de specialitate se vorbeste de “incest emotional”. Cand copilului i se cere repetat, in mod direct sau indirect, sa aiba grija de sentimentele parintilor, copilul interpreteaza gresit aceasta seductie drept dragoste parinteasca. Venita din partea parintelui de sex opus, cererea devine o invitatie mascata la incest. Parintele ii cere copilului sa se transforme in partener surogat in care rolurile sunt inversate. La maturitate acesti copii au parte de relatii de iubire dependenta si confuzii privind intimitatea reala.

Pentru mintea inconstienta, iubirea adictiva este ceva firesc si este resimtita ca o conditie necesara supravietuirii. Pentru cel dependent de iubire, chiar si o relatie patologica poate parea normala si necesara. Cand incepem sa intelegem temerile noastre si modul in care folosim iubirea adictiva, ele isi pierd adesea din putere. Intensitatea iubirii adictive este direct proportionala cu intensitatea sentimentului nevoilor nesatisfacute in copilarie. Iar iubirea adictiva intensa se asociaza frecvent cu stima de sine scazuta.

Iubirea adictiva este egocentrica si egoista. Tendinta de a renunta la controlul asupra propriei vieti se naste din teama de durere, de deprivare, teama de a-i dezamagi pe altii, teama de esec, teama de vina, furie sau respingere, teama de a fi singur, teama de imbolnavire sau nebunie si nu in ultimul rand, teama de moarte. Dependentii de dragoste traiesc cu iluzia ca relatia lor activa ii va elibera de temerile lor. Germenii iubirii adictive sunt ingropati in biologia umana, in sistemul nostru educational, in cautarile noastre spirituale si in convingerile noastre psihologice. Ea este atat de comuna, incat n-o recunoastem decat atunci cand ne-a distrus viata amoroasa.

Cum să te comporţi cu propriile răni

Am invatat ca pe masura ce trecem prin viata, este inevitabil sa nu fim raniti de cineva din cand in cand, uneori crezand ca daca ne ranesc ii vom aprecia si ii vom iubi mai mult. Unele rani pot fi nesimnificative, dar sunt unele care patrund adanc in noi si simtim cum ne sfasie inima, iar daca nu suntem atenti, ele ne pot schimba pentru totdeauna stilul nostru de viata si pe noi ca persoana.

Totul depinde de cum ne ocupam noi de ranile noastre.

Cred ca iertarea si timpul sunt cei mai buni vindecatori si ar fi bine sa ne folosim de ei cand inca ranile ne sunt in stadii incipiente si chiar daca nu exista solutii pentru problemele noastre, o atitudine pozitiva nu va permite ca amaraciunea sa se stabileasca in sufletul nostru, pentru ca odata stabilita acolo, ea va fi cel mai puternic factor, care ne poate transforma in rau pentru totdeauna, pana ne va distruge.

Chiar daca am fost ranita de mai multe ori, nu m-am lasat doborata, dimpotriva ranile m-au intarit. Am refuzat sa fiu sclavul lor. Nu le-am lasat sa ma domine. Am iertat si asta mi-a dat putere, iar acum sunt fericita. As fi facut cea mai mare greseala daca uram sau ma razbunam pe persoana care m-a ranit, as fi devenit si eu partasa la ura ei, n-as mai fi fost umana. Desigur ca mi-am dorit foarte tare sa pot gasi apa care sa-mi poata spala ranile din inima, sa devin intacta cum eram inainte, dar ranile sunt ca si frica, sunt in mine, iar sentimentul este teribil.

Mi-am considerat ranile ca fiind un mijloc de dezvoltare personala, mai ales ca am cautat si am descoperit greseala cu care au fost facute: din orgoliu, egoism, rautate, lacomie, invidie si am invatat ca toate astea nu au ce cauta in sufletul meu si daca totusi ar incerca sa ma ispiteasca, sa le adapostesc in sufletul meu, sa le resping fara regrete. M-am hotarat ca cicatriciile sa le donez trecutului, să le conştientizez, dar sa le pastrez cumva adormite, amortite in prezent si din cand in cand sa le trezesc doar pentru a-mi aminti si a nu repeta si eu greselile cu care au fost facute. O decizie grea pentru doua lucruri total opuse, sa uit si sa-mi amintesc in acelasi timp.