Forţa telepatiei

Procesul spiritual al gândirii este diferit de ceea ce credem noi că este. Credem că gândim cuvintele în forul nostru interior. Ascultând vocea care vorbeşte în mintea noastră, credem că se exprimă în limba noastră maternă, dar nu este aşa. În inima noastră nu există cuvinte. Suntem animaţi de vibraţii, de impulsuri psihice, energetice, pure şi transformatoare ce ţin de corpul nostru mental. Singurul limbaj cunoscut de fiinţa imaterială care suntem este telepatia. Este singurul limbaj universal adevărat. Nu există birou de traduceri în lumea astrală. Mentalul nostru generează această mică voce şi nu trebuie decât să decodificăm impulsurile. Însă omul a renunţat la capacităţile sale telepatice pentru vorbire. Cuvântul este legat de materie. Gândirea nu, deoarece ea este imaterială. Înţelepţii disociază fluxul gândirii de cel al cuvintelor şi sunt capabili să reflecteze cu o viteză inimaginabilă. Graţie acestei capacităţi, ei cresc spiritual mult mai repede decât oamenii obişnuiţi. Atunci când Buddha a spus că este posibil să atingi iluminarea în această viaţă, el a evocat, printre altele, şi această aptitudine.

A recepţiona şi a emite anumite gânduri implică asumarea unei responsabilităţi. Această capacitate paranormală trebuie folosită doar în bine, pentru a face bine. Un telepat are datoria de a lăsa fiinţele să acţioneze conform liberului lor arbitru, chiar dacă are puterea de a le influenţa. Această etică trebuie clar avută în vedere. Din nefericire, există persoane care folosesc inconştient această capacitate trezită într-un grad destul de mare în fiinţa lor. Ele îşi impun voinţa şi domină în mod natural spiritele slabe, care se comportă ca şi cum ar fi hipnotizate. Dacă ne amplificăm voinţa, menţinem o stare de vigilenţă şi blocăm conexiunile cu aceste spirite inconştiente, dar puternice, putem să ne ferim de acţiunea lor nefastă. Când vă gândiţi la cineva, omul respectiv se gândeşte de asemenea la voi. Cu cât va gândiţi mai intens la el, creşte probabilitatea ca această fiinţa să vă caute. Dacă o căutaţi voi, este foarte posibil să vă spună: „A, tocmai mă gândeam la tine...”. De aceea, pentru un telepat nu este dificil să determine o fiinţă să se îndrăgostească de el. Îi va fi de ajuns să dorească aceasta suficient de puternic, un timp îndeajuns de îndelungat. Însă întotdeauna este un preţ de plătit, căci fiecare fiinţă trebuie lăsată să acţioneze potrivit voinţei sale, potrivit liberului său arbitru.

Când paranormalul devine normal

Avem experienţe telepatice zi de zi. Timpul ţese între noi legături invizibile. Stabilim legături telepatice cu toţi oamenii care ne sunt dragi. Aprofundând această capacitate, ne putem înţelege fără cuvinte şi ne putem simţi de la orice distanţă. Ne putem apropia inimile. Însă doar stăpânirea deplină a acestei capacităţi, antrenamentul serios al voinţei reuşesc să stabilească o conexiune permanentă şi indestructibilă între toate fiinţele: aceea a iubirii universale.


Sparge tiparul comunicării verbale

Spunem telepatie, înţelegem gândire. Telepatia este dependentă de puterea minţii. Cu cât capacitatea noastră de concentrare şi focalizare este mai mare, cu atât gândul emis de noi are şansa de a fi recepţionat de ceilalţi. De obicei, acest proces se petrece la nivel inconştient. Când citim o persoană ca pe o carte deschisă, îi receptăm gândurile, chiar dacă nu facem eforturi conştiente pentru asta. În general, în afara ideilor obsesive pe care toată lumea ni le citeşte destul de uşor, gândurile noastre sunt inaccesibile majorităţii oamenilor. Totuşi există anumite legături foarte apropiate care sparg aceste tipare.

La unii este dar înnăscut

Orice om are capacitatea de a comunica telepatic. De ce atunci citirea gândurilor nu este accesibilă tuturor? Telepatia necesită o măiestrie atât din partea fiinţei emiţătoare, cât şi din partea fiinţei receptoare. Este o putere care există latent în fiecare dintre noi şi trebuie trezită şi amplificată. Uneori se manifestă spontan, fără o pregătire prealabilă. Nu vi s-a întâmplat niciodată să spuneţi unui interlocutor: „Mi-ai luat vorba din gură”, să fi gândit o chestiune pe care cel din faţa voastră să o formuleze în aceeaşi fracţiune de secundă? Nu aţi avut niciodată senzaţia că sunteţi privit şi, când aţi întors capul, aţi întâlnit privirea unui necunoscut? Nu v-aţi gândit niciodată intens la o fiinţă chiar înainte ca ea să vă sune? Experienţele telepatice sunt numeroase în viața de zi cu zi. Din păcate, suntem prea puţin conştienţi de ele pentru a le supune unor studii ştiinţifice.

Secretul unei relaţii sănătoase

De câteva luni încoace, parcă analizez tot mai intens cuplurile din jurul meu, mai exact, relaţia de cuplu ce s-a închegat între aceste persoane dragi mie. De obicei, ajungem să ne uităm mai atent la detalii atunci când ne confruntăm şi noi cu anumite probleme. Aşa s-a născut următoarea întrebare în capul meu: care este secretul unei relaţii sănătoase în doi? Depinde foarte mult de situaţia în care te afli, dar e clar că în momentul în care te-ai obişnuit mai mult decât era cazul cu statutul de persoană singură, parcă noţiunea de relaţie vine „la pachet” cu cea de sacrificiu. Poate fi o viziune născută din cinism, dar poate fi şi o realitate ignorată de mulţi. Mai bine zis, ignorată de cei prinşi în mrejele amorului crud, la început de drum. Multe dintre persoanele ce au rămas la un moment dat singure ajung să creadă că relaţiile serioase pot reprezenta o adevărată fobie atât pentru bărbaţi, cât şi pentru noi, femeile independente care au aceeaşi viziune (cinică?) asupra tandemului relaţie-sacrificiu. Dar, ce suntem dispuse să sacrificăm?

Desigur că aici părerile sunt împărţite. Dacă întrebi o femeie implicată într-o relaţie stabilă, ea îţi poate răspunde că pur şi simplu dedici timpul tău relaţiei, în speranţa că respectivul partener este „alesul”. Asta este într-adevăr ideea per ansamblu, dar cum rămâne cu celelalte sacrificii? O relaţie te poate face să sacrifici, pe lângă timp, mici plăceri personale (sau mari!) sau sexuale (în cazul în care partenerul nu „gustă” anumite picanterii sau practici erotice). Ştim foarte bine că nu toţi oamenii sunt, spre exemplu, adepţii sexului fără „frontiere”, atunci când vine vorba să-l facă. Oare ca femeie (sau bărbat) ar trebui să renunţi la această plăcere personală din dorinţa de a avea o relaţie? Există printre noi oameni care chiar dacă nu recunosc acest lucru, pun mare preţ pe atracţia sexuală în cuplu. Sau intrăm deja în sfera superficialităţii?

Confuzia din mintea mea parcă tot nu vrea să dispară. Cu siguranţă, fiecare dintre noi îşi doreşte ceva de la o relaţie. Poate un bărbat care să ştie să gătească sau poate unul care să-ţi împărtăşească pasiunile. Trebuie să fim conştiente însă de posibilitatea de a nu întâlni vreodată un bărbat care să corespundă în totalitate criteriilor noastre. Sau poate că lucrurile sunt şi mai simple: pentru cei care contează cu adevărat, te sacrifici. La fel sunt convinsă că există această problemă şi în mintea bărbaţilor din jurul nostru sau chiar de lângă noi. Trăim într-o societate deschisă la minte, sunt şanse mari ca noi, sau o parte dintre noi, să gândim mai liber decât au făcut-o părinţii noştri. Tu câte sacrificii ai făcut pentru relaţia ta? Au meritat aceste sacrificii sau nu?

Trecut versus prezent

Dacă plecăm de la trecut, de la însăşi valoarea şi semnificaţia cuvântului, ajungem să credem, să fabulăm, să criticăm şi să catalogăm oamenii după ceea ce au fost cândva. După îndelungi parafrazări şi meditaţii „de nivel înalt”, concluzionez că un om nu poate fi judecat sau catalogat după trecutul său. Ar fi o mare prostie! Singurul rezultat cu care te-ai alege ar fi că vei descoperi un om fără „faţă”, meschin şi fără valoare în faţa ta, judecătorul.

În momentul în care clasifici un om, o faci raportându-l la tine şi (poate) fără să vrei te consideri un om curat, cu sufletul împăcat, gata să critici fără a primi contrareplici jenante şi adevărate. Nu înţeleg de ce să judeci un om pentru trecut, nu crezi că au făcut-o mulţi alţii înaintea ta? Ce rost mai are să o faci şi tu?

Ştim cu toţii că trecutul în faţa prezentului nu mai are nicio valoare chiar dacă atunci, în acel moment, a fost considerat un punct critic, un moment de coborâre. Toţi avem momentele noastre de coborâre şi urcuş în viaţă. De ce crezi că eşti mai deştept atunci când, în apogeul urcuşului tău, începi să critici decăderea altora? De ce crezi că tu nu poţi să decazi mai mult ca acea persoană sau, dacă nu ţi s-a întâmplat, nu ţi se va întâmpla niciodată aşa ceva? Din păcate, există câteva categorii cunoscute de oameni care se cred Judecători Supremi şi prin prisma trecutului lor „fără nicio pată”, „taie şi spânzură”, acuză cu vorbe ce dor fără a lua în considerare sufletul. Acuză fără a scuza şi strigă în gura mare că s-au înfăptuit lucruri care nu au iertare.

Iertarea este o artă pe care dacă ştii cum să o asimilezi te înnobilează. Nu acuza şi nu te îndoi de un om până nu îl cunoşti ca pe propriul buzunar şi nu uita că fiecare om îşi are trecutul său, inclusiv tu. Iar atunci când începi să judeci un om după trecut, începe prin a te judeca pe tine şi gândeşte-te la om ca la o fiinţă, nu ca la un lucru, căci e o diferență de miliarde.

Asemănătoare cu acele categorii de Judecători Supremi, există oameni ce trăiesc prin trecut în prezent, aşa că am putea spune că trăiesc cu trecutul în mână pentru că nici să-l uite, nici să treacă peste el, dar nici să-l ignore nu pot. Cred că este foarte greu să trăieşti permanent cu povara trecutului. De câte ori te-ai întrebat: „de ce tocmai eu?”, „de ce tocmai mie mi s-a întâmplat aşa ceva?” şi nu îţi poţi răspunde, pentru că ar trebui să te întrebi din nou. Poate că aşa a trebuit să se întâmple, poate acel pas ar trebui să definitiveze un anumit lucru din viaţa ta, iar tu, prea nemulţumit de ceea ce se întâmplă, nu poţi băga în seamă acest lucru. Concentraţi-vă pe prezent, analizaţi trecutul, dar nu îl judecaţi, nu este datoria voastră să faceţi asta.

Gospodină de profesie

Scopul femeii în viaţă e să-şi ţină casa curată ca o farmacie şi frigiderul încărcat ca pentru un atac nuclear. La noi, noţiunea de soţie bună se confundă cu cea de gospodină. Cum ar putea fi altfel când femeia însăşi se simte atât de bine „la cratiţă”? „Să trec pe la piaţă - am lista! Mai am de luat roşii şi verdeţuri”; „Să schimb lenjeria de pat şi să dau drumul la maşina cu rufe colorate”.

Câte dintre femeile dinntre care citesc aceste rânduri nu simt că se uită la propria făptură chinuită de aşteptarea momentului fericit al trecerii timpului? Statisticile, discuţiile de pe forumurile sau blogurile feminine, incidenţa durerilor de spate şi a crizelor de tensiune ne livrează răspunsul: România e în continuare ţara în care pentru femei sarcinile „vin cu parul”!

„Femeia e cea care face curat (chiar dacă mai şi coordonează sau deleagă sarcini, tot ea e motorul). Femeia clar trebuie să gătească. Femeia trebuie să aranjeze casa - că doar partea estetică e mai dezvoltată la ea (ca să vorbim tehnic). A fi gospodină este obligatoriu în topul atributelor necesare unei femei pentru a se legitima ca o bună soţie. Bărbatul este, mai degrabă, „un administrator” social, public, iar ea administrează viaţa privată. Deşi se plâng adeseori că ţin în spate toată casa, femeile de la noi nu ajung decât rar la divorţ din această cauză.

Ce fac eu pentru mine

Să fii pasionat/interesat de dezvoltarea personală e la modă în zilele noastre, dar oare câţi dintre noi știu ce înseamnă cu adevărat pentru noi să investim în dezvoltarea noastră personală? Mie una îmi place să citesc diferite articole, cărţi sau bloguri tematice, să merg la cursuri, evenimente, să urmăresc filme motivaţionale. Toate acestea mă încarcă de energie pozitivă.

Cred, însă, că toate aceste lucruri nu sunt suficiente, dacă nu înţelegem cu adevărat ce înseamnă să investim în noi. Nu trebuie niciodată să aşteptăm ca iniţiativa să vină din partea celor din jurul nostru. Mă distrează foarte tare oamenii care, după ce citesc o carte, dintr-odată simt că sunt diferiţi, că ceva s-a schimbat în ei, că sunt mai motivaţi, mai eficienţi, mai stăpâni pe ei. Puţin probabil ca această transformare să fie una reală. Desigur că ne poate motiva o carte să începem un anumit program de management al timpului, dar nu ne face mai eficienţi prin simpla ei citire, la fel cum o carte despre diete nu ne slăbeşte în timp ce o citim.

Pentru mine dezvoltarea personală înseamnă mai mult decât motivaţie crescută, eficientă sau autocontrol şi nu cred că trebuie să o legăm preponderent de birou, aşa cum se întâmplă deseori, ci de întreaga noastră viaţă. Pentru a ne dezvolta ca indivizi trebuie să ne concentrăm asupra sănătăţii noastre, vieţii noastre de familie şi sociale, domeniului de activitate în care activăm, hobby-urilor noastre. Toate aceste lucruri reprezintă acel tot numit viaţa noastră şi trebuie să-i acordăm atenţia cuvenită fiecăruia dintre ele.

Categoric spus: nu mai vreau!

E clar, m-am săturat de lucruri complicate. De pus miliarde de întrebări, de a săpa în gândurile şi în sufletele oamenilor ca să aflu răspunsurile exacte şi de a mă întreba non-stop „oare ce înseamnă asta?”.

Nu mai vreau să-mi dau seama dacă cineva ţine la mine, analizându-i subtilităţile. Nu mai vreau să uit de mine şi să fac pe altcineva fericit. Nu vreau amiciţii după iubiri pierdute ce m-au făcut să mă îndoiesc de mine, la fel cum nu vreau să fiu pe locul doi pentru persoana faţă de care mi-aş da şi viaţa. Nu vreau prietenii cu oameni care nu-mi mai împărtăşesc valorile. Nu vreau discuţii de complezenţă şi zâmbete politicoase în parc.

Nu mai vreau să mă justific în faţa oamenilor apropiaţi care mă cunosc cu cele un milion de defecte pe care le am şi care, cu tot egoismul de rigoare, ar trebui să mă accepte aşa cum sunt. Nu vreau ca ei să se justifice în faţa mea. Nu mai vreau mistere şi enigme. Nu mai vreau să ghicesc şi să-mi bat capul. Nu mai vreau să caut. Nu mai vreau să-i iert pe cei care mă calcă constant în picioare. Nu mai vreau să cred şi să fiu dezamăgită. Nu mai vreau să-mi fie frică de ziua în care aş putea să fiu fericită.

O listă lungă cu lucrurile pe care nu mai vreau să le fac. Partea bună este că eu mi-am stabilit paşii pentru a nu mai face ce nu vreau. Dar tu? Câte dintre aceste lucruri te-au obosit şi pe tine? De câte ori ţi-ai spus că nu le vei mai face şi care a fost pasul următor? Mi s-a spus că răspunsul este unul singur: trăieşte momentul ACUM!

Vocea cunoaşterii

Îmi place să recomand cărţi atunci când mă captivează pe mine vreuna (ceea ce se întâmplă destul de des), dar de data asta nu este o simplă recomandare, cred că am descoperit cartea (cam târziu recunosc) ce ne poate schimba percepţia asupra a ceea ce ne înconjoară. În cartea „Vocea Cunoaşterii”, Don Miquel Ruiz ne învaţă că, înainte de a învăţa să vorbim, adevărata noastră natură consta din iubire, din fericirea de a explora şi de a ne bucura de viaţă. 

Odată ce am învăţat să comunicăm prin intermediul limbajului, oamenii din jurul nostru ne-au captat atenţia şi ne-au programat cu cunoaştere care, din nefericire, este contaminată cu minciuni. Această voce a cunoaşterii nu încetează nicio clipă să vorbească, să judece, să bârfească şi să abuzeze de noi. Ruiz ne învaţă cum să regăsim vocea tăcută a integrităţii noastre şi cum să ne redobândim pacea interioară. Când vocea cunoaşterii nu ne mai controlează, viaţa devine expresia sinelui nostru autentic, la fel ca în perioada de dinainte de a învăţa să vorbim. Ne întoarcem astfel la adevăr, la iubire, la bucuria de a trăi.

În fiecare zi suntem bombardaţi cu informaţii negative care ne pot deforma propria realitate asupra vieţii şi a ne încărca cu trăiri negative. De ce să mă uit la ştirile de seară când ştiu că ceea ce voi vedea acolo sunt doar lucrurile pe care aleşii noştri nu au reuşit să le facă? De ce să nu aleg o carte bună în a cărei companie să-mi petrec seara? Lucruri simple şi mărunte, dar care ne pot schimba percepţia asupra vieţii. Cine vrea să se convingă cât de simplu poate fi totul, nu are decât să înceapă a face asta citind cartea „Vocea Cunoaşterii” semnată de Don Miquel Ruiz. O carte încărcată cu teme de reflecţie la care fiecare dintre noi ar trebui să ne gândim şi să ne schimbăm puţin câte puţin percepţia.

Logica absolută a femeilor

Cine nu este de acord cu mine că orice femeie îsi da seama imediat când o altă femeie este supărată sau se simte jignită, pe când bărbatul trebuie să vadă lacrimi sau o altă dovadă clară şi palpabilă, eventual o criză de furie ori o palmă peste obraz, pentru a-şi da seama despre ce este vorba.Să fim serioşi, ca majoritatea mamiferelor femele, femeile sunt dotate cu un sistem senzorial mult mai fin decât al bărbaţilor. Cele care poartă copii în pântece şi trebuie să apere cuiburile au mare nevoie de o capacitate de sesizare a schimbărilor cele mai subtile ale atitudinii celorlalti. Astfel, ceea ce de obicei este numit „intuiţie feminină” nu este altceva decât capacitatea foarte dezvoltată a femeilor de a observa orice amănunte împrejurul ei. Apărătoarele căminului, pentru a proteja supravieţuirea familiei lor, aveau nevoie să sesizeze schimbările oricât de mici de comportament ale urmaşilor lor, care ar fi semnalizat durere, foame, rănire, agresiune sau deprimare. Se spune că majoritatea mamelor pot detecta cu repeziciune diverse emoţii, de la foame la durere şi de la colici la oboseală, pe când bărbaţii nu pot face acelaşi lucru.

Ca să nu mai spunem că atunci când femeia intră la o petrecere, capacităţile sale senzoriale net superioare îi dau posibilitatea să identifice rapid cuplurile care se înteleg, care s-au certat, cine cui îi face avansuri şi care sunt femeile care pot fi o concurentă sau îi pot deveni prietene. Ce fac bărbaţii când intră la o petrecere? Ei analizează locul, pentru a vedea care sunt intrările şi iesirile, ei evaluează de unde ar putea veni un potenţial atac şi pe unde ar putea scăpa. Apoi ce fac? Caută chipuri cunoscute sau posibili duşmani. Mintea lor logică va înregistra exact lucrurile care trebuie fixate sau reparate. Între timp femeile au analizat chipurile din încapere şi ştiu exact cine cu cine şi ce simte fiecare.

Nu vă mai văitaţi că v-aţi născut femei, învăţaţi să vă cunoaşteţi şi să vă comportaţi aşa cum vă stă vouă mai bine. Fiecare dintre cele două sexe este mai bun la ceva decât celălalt, iar noi se pare că printre altele avem o logică absolută atunci când o conştientizăm şi o punem la treabă.

Oare vinovăţia este un sentiment feminin?

Sunt convinsă că nu doar mie mi s-a întâmplat, voi de câte ori v-aţi simţit vinovate pentru ceva rău ce tocmai s-a abătut asupra voastră, ceva ce nu aţi putut controla? şi totuşi, aveţi impresia că voi sunteţi de vină. Aş fi curioasă să ştiu cât de des vi se întâmplă să experimentaţi stări de vinovăţie tocmai pentru că nu vă simţiţi vinovată? 

Potrivit unui studiu efectuat în Spania, se pare că vina se lipeşte cel mai tare de doamne, şi asta se întâmplă mai ales în cazul în care sunt şi alte persoane implicate. Noi când suntem jignite, spunem că probabil am făcut ceva ca să merităm acest lucru. Dacă am fi agresate sexual, probabil că am comis eroarea de a purta un decolteu prea adânc. Dacă îndrăznim să ratăm o reţetă, poate că suntem incapabile să gătim. Toate aceste exemple pot fi rezumate cu uşurinţă: de cele mai multe ori, femeia se auto-proclamă ţap ispăşitor. Iar când vine vorba de vina resimţită tocmai pentru că nu simţim nicio vină, aceeaşi poveste. Chiar şi atunci când o femeie face ceva pentru ea sau ceva ce îi place, în acelaşi timp e chinuită de gândul că ar fi putut face altceva care să fie folositor şi pentru cei din jur sau cei dragi, de ce, chiar pentru toată familia. De câte ori vi-aţi spus că, de ce să petrec o oră la spa când puteam să scot copiii în parc? Îmi pare rău că am fost la manichiură, mai bine pregăteam o prăjitură în acest timp.

Nu ştiu cum reuşiţi voi să treceţi peste aceste stări de vinovîţie, dar pentru a contracara acest sentiment chinuitor şi permanent de vină, ar fi bine să reflectăm mai mult la ideea de echilibru între ceea ce ne dorim noi şi ceea ce îşi doresc ceilalalţi de la noi. Generozitatea sau disponibilitatea sunt calităţi de apreciat, însă în momentul în care ajungem să ne sacrificăm toate dorinţele şi obiectivele doar de dragul de a nu supăra pe nimeni, vom intra în conflict cu noi înşine încercând să evităm un conflict cu cei din exterior. Sunt de acord că problema este una societală, bazată pe aşteptările şi preconcepţiile indivizilor care pornesc de la prezumţia că a fi femeie înseamnă că trebuie să fii atentă în a nu-i provoca pe cei din jur şi, în acelaşi timp, a te sacrifica pentru binele celorlalţi. Cu toate ne dorim ca statutul femeii să fie reabilitat, iar astfel avem nevoie de cât mai multe doamne şi domnişoare curajoase care să lupte pentru propriul scop şi pentru propriile dorinţe şi care să nu se lase călcate în picioare de prejudecăţi care le pot distruge fericirea. Dacă vreţi să faceţi ceva, faceţi pur şi simplu acel lucru gândindu-vă doar la voi şi nu doar la cei din jurul vostru. La final, nimeni nu contează mai mult decât noi înşine.

Ce căutăm noi la bărbaţi

Ca orice femeie, şi eu după îndelungi discuţii cu persoanele de sex feminin din jurul meu, am ajuns în unanimitate la concluzia că „el” trebuie să fie: îngrijit, cu o situaţie materială cât de cât bună sau cu planuri concrete pentru o viaţă profesională stabilă, deştept, să aibă simţ artistic, să fie cât se poate de atent şi cu bun-simț. Nimic nou sub soare. După cum spuneam şi altă dată, iarna nu-i ca vara, politicienii mint şi viaţa merge mai departe.

Ca orice lucru care trece de la stadiul de gând la cel de practică, partea mai interesantă a fost atunci când lucrurile au început să prindă contur şi am început să întâlnim bărbaţi care corespund tiparului de mai sus. La prima vedere. Pentru că, din nefericire, calităţile înşiruite frumos mai devreme pot să vină la pachet cu o serie de defecte peste care nu vrei şi nici nu poţi să treci cu vederea. Când visul romantic se transformă în dezamăgire şi uneori coşmar, devine evident faptul că cel mai des nu ştim ce vrem, ci doar ne închipuim că ştim. Vrem să întâlnim prinţul călare pe cal alb care să ne salveze de toate. Însuşirile unui om sunt mult mai complexe decât definiţia lor din dicţionar şi inevitabil avem surprize mai mult sau mai puţin plăcute.

Am întâlnit în viaţă bărbaţi îngrijiţi care aveau mai multe cutiuţe cu cremă decât noi pe noptieră. Am întâlnit bărbaţi realizaţi profesional care erau atât de obosiţi şi mecanizaţi de-a dreptul, atât de ordonaţi încât nu aveau loc de o femeie în viaţa lor. Am întâlnit bărbaţi cultivaţi. Care reuşeau să ne plictisească ori până la somn, ori până la enervare. Am întâlnit bărbaţi cu simţ artistic bine definit care reuşeau să ne obosească cu ideile lor. Am întâlnit bărbaţi atenţi. Atât de atenţi, încât li se părea absurd că o femeie poate să prefere din când în când compania fetelor pentru o seară în oraş decât compania lor. Am întâlnit bărbaţi cu bun-simţ. Cu atât de mult bun-simţ încât, dacă refuzam o întâlnire pentru că aveam altceva de făcut, nu mai aveau curaj să întrebe a doua oară.

Cu toate acestea, cine ne fură inima de fapt? Noi, femeile, uneori credem că ştim ce vrem şi când primim ne dăm seama că detaliile contează. Ele îi fac pe „ei” să fie deosebiţi de restul. Când cineva ne întreabă cum este „el”, ar trebui să fie suficient răspunsul: e pur şi simplu bărbatul meu.

Iubirea nu costă

Plecăm de la ideea că iubirea nu costă, ea există şi vibrează în jurul nostru în toate lucrurile simple pe care le vedem chiar şi pe stradă. Poţi fi de acord cu mine atunci când nu eşti o persoană materialistă care vede în tot un beneficiu, atunci când eşti un om ce gândeşte simplu şi se lasă purtat de vânt acolo unde îl duce sufletul. Dacă eşti capabil să oferi iubire necondiţionat, cu siguranţă eşti capabil să şi primeşti o astfel de iubire. 

Fiecare dintre noi iubim o serie de oameni din viaţa noastră, indiferent dacă aceşti oameni sunt părinţi, fraţi, bunici, prieteni sau simpli cunoscuţi. Se spune că familia nu poţi să ţi-o alegi şi că trebuie să-i accepţi pe toţi aşa cum sunt, să-i iubeşti şi să-i respecţi pentru că sunt ai tăi. Doar prietenii poţi să ţii alegi şi odată ce ai făcut-o ai tot dreptul să renunţi la ei atunci când ceva nu mai merge între voi şi tu nu te mai simţi confortabil. Văd aproape în fiecare dimineaţă un bătrân şi o bătrână ce merg la piaţă ţinându-se de mână. În privirile ce şi le aruncă unul altuia se vede afecţiune şi respect. Mă înduioşez aproape de fiecare dată când îi văd şi mă gândesc la viaţa minunată pe care eu cred că au avut-o împreună. 

Atunci când te lovesc în ceafă sentimentele pentru cineva nu mai ai raţionament, nu te mai gândeşti la clasa socială din care faceţi parte, la cercurile în care vă învârtiţi amândoi, la cum vă ciocniţi zi de zi unul de altul fără a vă vedea amândoi sau la cum îţi imaginai tu în copilărie că va arăta Făt-Frumos al tău. Cauţi căi comune cu acea persoană şi încerci să faci tot posibilul ca să vă intersectaţi... Nu de puţine ori însă se întâmplă ca sentimentele să nu fie reciproce şi atunci tu ai să te trezeşti gândindu-te la nesfârşit care este problema ta şi de ce nu poţi fi tu alesul, de ce altul sau alta sunt mai buni decât tine şi ce anume pot să ofere în plus. Cu toate astea, e simplu - iubeşte sincer un om fără a dori nimic în schimb şi el dacă va fi capabil să te iubească o va face.

Ce este iubirea până la urmă? Iubeşti? Iubesc? De când? Până când? Pe cine? Doar pe ea? Doar pe el? De ce?... Cum să mai ştiu că iubesc? Şi pot continua la nesfârşit cu aceste întrebări care ne trec tuturor prin cap… Şi asta deoarece îmi aduc aminte cât de multe întrebări mi-am pus şi eu de-a lungul timpului, iar răspunsul lor nu a venit neapărat uşor. Înţelepţii spun că dragostea nu costă, eu zic că totuşi dragostea costă, dar nu bani, nu maşini şi nu haine scumpe, costă bucăţi de suflet, bucăţi din inimile noastre, costă energie. Dar asta nu implică neapărat suferinţa. Poţi iubi şi în tăcere, te poţi înveli în fiorul iubirii şi poţi fi mulţumit de tine că eşti capabil să o faci... Nu toată lumea poate să iubească necondiţionat... Suntem puţini, ştiu...

Ce oameni atragi în viaţa ta

De câte ori te-ai întrebat tu ce fel de oamni atragi în viaţa ta? De câte ori te-ai întrebat de ce ţi se întâmplă numai ţie să dai peste oameni nepotriviţi? Adevărul este că deşi nu eşti conştientă  că există o explicaţie pentru oamenii pe care îi atragi în viaţa ta, mintea ta subconştientă ştie de ce fiecare om intră în viaţa ta şi pentru ce motiv. Există însă şi o veste bună, iar de data asta vestea bună este că depinde de alegerile tale conştiente dacă această persoană îţi rămâne sau nu în preajma. Mulţi dintre noi ştim că totul în univers are o vibraţie unică  şi asta include şi oamenii. Nu există două vibraţii exact la fel, aşadar nu există 2 oameni exact la fel deşi vibraţiile pot fi foarte asemănătoare  una cu alta. Aceste vibraţii ale tale, invizibile atrag către tine evenimente şi oameni care  vibrează într-un mod apropiat faţă de tine.

Nu v-aţi întrebat niciodată de ce o femeie care pare încântătoare, poate fi atrasă de un bărbat ne-atrăgător. Ei bine, poate surprinzător dar, adevărul este  că ei pot fi atraşi unul de celălalt  chiar dacă par diferiţi în exterior, pentru că  mai mult ca sigur vibrează în acelaşi mod în interior. Deşi pentru multe dintre noi nu are sens când vedem o femeie  care se tot întoarce la bărbatul care o abuzează, explicaţia este că în interior ei vibrează în acelaşi mod. În acest caz amândoi sunt nişte persoane nesigure şi cu o lipsă acută de încredere în sine. Devine un cerc vicios când persoana care este abuzată rememoează mereu aceste momente ale abuzului şi continuă să intre în acea stare, pentru că vibraţia ei va fi din ce în ce mai joasă şi astfel va atrage din ce în ce mai multe lucruri negative.

Dacă te găseşti într-o situaţie în care atragi oameni care nu sunt potriviţi pentru tine, relaţii care nu sunt ecologice, interacţiuni care nu-ţi provoacă nici o satisfacţie,  depinde de tine să începi să te cunoşti şi să vezi privirea de ansamblu, pentru a putea să-ţi transformi viaţa, relaţiile şi starea de spirit. Important este că că atunci când poţi detecta ce anume te  supără la cineva , ar fi înţelept să te întoci spre tine şi să vezi în ce măsură aceste trăsături  se găsesc în tine. Când eşti fericită şi îi tratezi pe ceilalţi aşa cum ţi-ai dori să fi tratată la rândul tău şi faci asta din suflet, pentru că aşa vrei,  nu pentru că aşa trebuie,  universul te va conduce spre oameni care sunt asemănători cu tine.

De foarte multe ori am auzit cum se spune că pentru a  atrage oameni atractivi, trebuie să fii tu atractivă. Pentru a atrage oameni puternici trebuie să fi tu puternică.  Pentru a atrage oameni fideli , trebuie să fii şi tu fidela. În loc să trebuiască să te chinui să-I schimbi mai tarziu, poate ar fi mai bine să devi mai întâi tipul de persoana pe care vrei să o atragi în viaţa ta pentru că este adevărat că atragi ceea ce eşti chiar tu. Mulţi oameni îşi doresc lucruri extraordinare dar  imaginea lor de sine limitează ceea ce primesc de fapt. Să ştii însă că nu poţi atrage persoane  care sunt mai mult decat modul în care te vezi pe tine însăţi. Atâta vreme cât nu vei gândi  şi acţiona ca o persoană care are ceea ce tu îţi doreşti, nu vei atrage niciodata acele lucruri.

Femeia reală

Sunt un om prea comun ca să vorbesc despre femei neobişnuite. Nu cred în femeie ca frumuseţe de vitrină. Cred în femeie ca forţă. Nici în femeia cu rol predestinat nu cred. Cred însă în femeia care îşi alege partitura, în femeia cerebrală şi-n femeia emoţiilor - pătimaşă, complicată, câteodată chiar nebună. Şi nu dau doi bani nici pe cele care se cred superfemei.
Nici pe dive şi mituri, nici pe „femeia la cratiţă”, „femeia-nevastă”, nici pe o femeie-etichetă, cred în schimb în femeile care plâng până li se umflă ochii şi-apoi râd, care cad şi se ridică fără o mână de sprijin, femei care pleacă în căutarea unui drum, femei care nu ştiu să fie altfel decât femei, care nu îşi camuflează frumuseţea, sexualitatea, tremurul, plânsul, puterea în spatele unei măşti.

Nici pe femeile trase la indigoul trendurilor nu pariez, femei artificiale şi impersonale, când mă gândesc: ce frumoasă e femeia care nu se teme să fie ea, aşa cum este, fără artificii superficiale şi fără etichete lipite pe fruntea ei de alţii! Femeia care ştie ce mari îi sunt ochii şi ce rotunde șoldurile, femeia care se îmbracă în roşu, pentru că se simte bine în roşu, care n-are nevoie să-şi ţuguie buzele, pentru că nu vrea să semene cu nimeni.

Şi ce dacă această femeie plânge câteodată, şi ce dacă se trezeşte vorbind despre haine şi rujuri, şi ce dacă nu ştie să ascundă că iubeşte sau uneori chiar suferă nebuneşte? Cu ce greşeşte femeia care doreşte să stea ore întregi de vorbă cu prietenele ei, să îşi povestească bucuriile şi necazurile ore în şir? Şi dacă nu şi-a găsit dragostea încă, şi dacă are aventuri, şi dacă îi plac bărbaţii, ce? Cu ce greşeşte ea, şi nu greşesc bărbaţii din jurul ei?

Şi mai cred, în sfârşit, în libertatea şi îndrăzneala femeii de a fi o individualitate, nu un standard creat pentru ecranele televizoarelor. Aş vrea să văd mai multe femei, şi mai puţine şabloane pe stradă. Să văd femei care îşi poartă cu demnitate soarta şi se acceptă aşa cum sunt. Care îndrăznesc să viseze şi să spere în realizarea viselor cu orice preţ, care să fie dispuse să-şi asume toate riscurile într-o simplă speranţă de mai bine.

Clubul nostru

Ne propunem ca cel puţin o dată pe săptămână să ne întâlnim cu voi. Să organizăm întâlniri cu fetele şi să ne povestim între noi ce înseamnă pentru fiecare dintre noi viaţa de femeie. Cât de greu sau de uşor este în ziua de azi să fii femeie. Să ne adaptăm împreună cu atribuţiile ce ne revin. Cât de greu ne este să fim gospodine, mame, femei de carieră şi mai presus de toate să fim noi înşine.

Ar fi frumos să ne întâlnim într-un cadru relaxant unde să ne putem vărsa toate ofurile fără a fi judecate. Ca să poţi judeca pe cineva, trebuie mai întâi să te judeci pe tine. Să te accepţi pe tine aşa cum eşti şi apoi să-i accepţi şi pe ceilalţi aşa cum sunt. Câteodată doar expunându-ţi problemele fără a aştepta judecata celorlaţi sau sfaturile lor te poţi simţi mai bine.

Haideţi să ne întâlnim şi să stabilim împreună subiecte de discuţie. De ce nu, să învăţăm să croşetăm sau să gătim, să facem origami sau pur şi simplu să vorbim despre noi. Putem învăţa una de la alta cum să ne comportăm sau să ne dezvoltăm personal. Nu este chiar aşa de greu să îţi deschizi sufletul în faţa celor care la rândul lor vor să facă asta.

O femeie întotdeauna ştie că nu îi place să fie comparată cu nimeni şi decât să afle o părere dureroasă despre faptul că nu găteşte ca mama lui, preferă să fie minţită frumos sau să i se spună doar jumătate de adevăr. Totodată femeilor nu le place să li se strice euforia unui lucru cumpărat prin întrebarea: cât a costat? Şi în cazul în care vor fi întrebate de iubit cu siguranţă vor minţi şi vor spune că e vorba de o reducere substanţiala.

Fără să fim dure, să ştii că poţi fi un bărbat foarte drăguţ, dar dacă nu există scânteia, noi nu vrem totuşi să îţi rănim sentimentele. De aceea când o sa ceri numarul de telefon, poate o să ţi-l dăm, dar deşi spunem că poţi să ne suni, minţim. Cu toate acestea nu vrem ca tu să suferi. Adesea mândria este puternică, iar dacă o femeie dă dreptate unui bărbat, înseamna că minte. Spune asta pentru că nu vrea să intre în polemici şi preferă să lase impresia că îi dă dreptate, deşi nu crede nici ea când spune asta.

Drept urmare se întamplă de multe ori în viaţă să ajungem să spunem unele minciuni sau să omitem o parte din adevăr ca să nu îi facem pe cei din jur să sufere. Nu contează că suntem femei sau bărbaţi, de multe ori simţim nevoia de a-i proteja pe cei din jur şi să venim în întâmpinarea lor doar cu “jumătăţi de adevăr”. Dacă asta e bine sau rău fiecare decide prin felul lui de a fi şi prin caracterul său. Câteodată, o minciună frumoasă ne poate ajuta, dar câteodată nu…

Ar fi frumos să veniţi cu sugestii şi propuneri despre cum s-ar putea desfăşura "Clubul nostru".

Adevărata prietenie

“Singura prietenie adevarată este cea care s-a născut fără motiv”

Eu întotdeauna am spus că viaţa fără prieteni este ca o masă căruia la sfârşit îi lipseşte desertul. Este evident cât de nesatisfăcătoare ar fi lumea în care am putea gusta din toate bucătăriile lumii, făra a ne bucura, la final, şi de deliciul unei prăjituri. Prietenia adevarată, însă, este mai mult decât atât, ea este cireaşa de pe tort.

Acest gen de relaţie este cea mai echilibrată şi uşor de păstrat dintre toate. În principiu, oricine ar putea să menţină o relaţie adevărată de prietenie, să respecte anumite reguli şi "obligaţii” pentru ca apoi să se bucure de toate drepturile, libertăţile şi împlinirile pe care ţi le aduce. Dacă aceia pe care îi numeşti prieteni sunt persoanele cu care ocazional te întâlneşti în oraş la o cafea sau la o plimbare la sfârşitul săptămânii, noţiunea la care eu încerc să ajung ţi se poate părea uşor exagerată. Acest lucru se datorează faptului că mai nimeni nu vede prietenia ca pe o relaţie serioasă, în care trebuie să depui efort considerabil pentru a o face să funcţioneze. Implicarea afectivă şi sacrificiile pe care le faci de bună voie şi nesilită de nimeni sunt, din punctul meu de vedere, piatra de temelie a unei prietenii ideale. Atunci când dai un telefon la ora două din noapte şi soliciţi un ajutor, trebuie să primeşti un singur răspuns ferm: ok, vin, nu să primeşti întrebări care încep cu : de ce. Cu toate acestea, uşor de spus, greu de făcut. Mai ales când avem la orice pas exemple de prietenii destrămate, bazate pe interes sau în care încrederea este trădată. Foarte puţine persoane înţeleg ceea ce înseamnă cuvantul "prieten" şi responsabilităţile care vin odată cu acest titlu.

Prietenia înseamnă încredere, sinceritate, o legătură de suflet, care nu poate fi desfiinţată de nimeni şi de nimic. Este limpede că nu trebuie teoretizată, ea se trăieşte, şi-atât. Totuşi, din experienţa altora sau din experienţa personală, putem înţelege punctele de rezistenţă şi psihologia relaţiei de prietenie. Pentru a lega o relaţie de prietenie nu este suficientă bunăvoinţa. Nu-i de ajuns să-ţi doreşti un prieten, trebuie să faci un efort, să devii tu însuţi prietenul cuiva. Unii pot gândi aşa: sunt prieten cu cineva pentru că nu sunt cu alţii. În felul acesta, prietenia ar cultiva exclusivismul. Eu m-am bucurat săptămâna aceasta de câteva zile petrecute cu o dragă prietenă ce chiar dacă nu este tot timpul aproape de mine fizic, este aproape de sufletul meu în fiecare zi iar eu atunci când simt asta spun în gura mare cât de mulţumită sunt că am legat prietenii sincere de-a lungul vieţii prin toate locurile pe unde am umblat.