joi, 13 iunie 2013

Vocea cunoaşterii

Îmi place să recomand cărţi atunci când mă captivează pe mine vreuna (ceea ce se întâmplă destul de des), dar de data asta nu este o simplă recomandare, cred că am descoperit cartea (cam târziu recunosc) ce ne poate schimba percepţia asupra a ceea ce ne înconjoară. În cartea „Vocea Cunoaşterii”, Don Miquel Ruiz ne învaţă că, înainte de a învăţa să vorbim, adevărata noastră natură consta din iubire, din fericirea de a explora şi de a ne bucura de viaţă. 

Odată ce am învăţat să comunicăm prin intermediul limbajului, oamenii din jurul nostru ne-au captat atenţia şi ne-au programat cu cunoaştere care, din nefericire, este contaminată cu minciuni. Această voce a cunoaşterii nu încetează nicio clipă să vorbească, să judece, să bârfească şi să abuzeze de noi. Ruiz ne învaţă cum să regăsim vocea tăcută a integrităţii noastre şi cum să ne redobândim pacea interioară. Când vocea cunoaşterii nu ne mai controlează, viaţa devine expresia sinelui nostru autentic, la fel ca în perioada de dinainte de a învăţa să vorbim. Ne întoarcem astfel la adevăr, la iubire, la bucuria de a trăi.

În fiecare zi suntem bombardaţi cu informaţii negative care ne pot deforma propria realitate asupra vieţii şi a ne încărca cu trăiri negative. De ce să mă uit la ştirile de seară când ştiu că ceea ce voi vedea acolo sunt doar lucrurile pe care aleşii noştri nu au reuşit să le facă? De ce să nu aleg o carte bună în a cărei companie să-mi petrec seara? Lucruri simple şi mărunte, dar care ne pot schimba percepţia asupra vieţii. Cine vrea să se convingă cât de simplu poate fi totul, nu are decât să înceapă a face asta citind cartea „Vocea Cunoaşterii” semnată de Don Miquel Ruiz. O carte încărcată cu teme de reflecţie la care fiecare dintre noi ar trebui să ne gândim şi să ne schimbăm puţin câte puţin percepţia.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu